Fostul preşedinte PNL Crin Antonescu a declarat duminică, despre fostul şef al SRI, Eduard Hellvig, că este un personaj care şi-a construit o carieră, care...
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat marţi că, dacă fostul şef al SRI, Eduard Hellvig, s-ar exprima în sensul revenirii în partid, cu...
Fostul ministru USR Cristian Ghinea a declarat marţi că Marcel Boloş îşi arată plenar incompetenţa pe care a avut-o la Fonduri la Mnisterul de Finanţe şi...
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, întrebat despre o posibilă colaborare cu Eduard Hellvig şi Crin Antonescu, că PNL îşi respectă liderii,...
Preşedintele Comisiei de control asupra activităţii SRI, senatorul Cristian Chirteş, a declarat după ce Parlamentul a luat act de demisia lui Eduard Hellvig...
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis o scrisoare, marţi, celor doi preşedinţi ai Parlamentului, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă şi preşedintele...
Purtătorulş de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat marţi că gestul lui Eduard Hellvig de a demisiona de la şefia SRI este de absolută normalitate, de...
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, că a luat act de retragerea din funcţie a directorului Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, al...
Directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), Eduard Hellvig, a primit Medalia de Onoare “Prieten al Comunităţilor Evreieşti din România”, cea mai...
Eduard Hellvig, directorul SRI anunţă joi că a desecretizat şi publicat pe site-ul SRI toate documentele pe care instituţia noastră le mai avea în...
Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că este directorul în mandatul căruia SRI a predat aproape toate dosarele...
Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat vineri, într-o declaraţie de presă, că aducerea la zi a legilor securităţii naţionale nu este un obiectiv...
Profesorul Cristian Preda a declarat, miercuri, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, că îl vede vorbind...
Directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), Eduard Hellvig, a fost invitat la comisia parlamentară de control al SRI pentru a discuta situaţia de...
Directorul Serviciului Român de Informaţi (SRI), Eduard Hellvig, va fi audiat joi, de la ora 11.00, în Comisia parlamentară de control a activităţii...
Directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), Eduard Hellvig, a dat asigurări, printr-o scrisoare adresată liderilor partidelor politice, că, în...
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat pentru News.ro că directorul SRI, Eduard Hellvig, a fost chiar el victima protocoalelor...
Serviciul Român de Informaţii (SRI) transmite luni un mesaj "în urma ultimelor evenimente şi declaraţii publice”, spunând că este regretabil că se fac...
Directorul SRI, Eduard Hellvig, transmite un mesaj la moartea Doinei Cornea, spunând că ”ei” au fost aspri şi cruzi, însă fost disidentă a fost...
Preşedintele comisiei de control al activităţii SRI, Claudiu Manda, a declarat marţi că a solicitat SRI să pună la dispoziţie comisiei nota privind...
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică, la Antena 3, că România este foarte aproape de a avea poliţie politică, motiv pentru care îşi pune...
Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat miercuri, la finalul bilanţului Serviciului, că susţine democraţia, motiv pentru care este important pentru...
Directorul SRI, Eduard Hellvig, a afirmat miercuri, la finalul bilanţului Serviciului, că este momentul unui parteneriat „onest” între SRI şi toate...
Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat, miercuri, la finalul bilanţului Serviciului, că SRI protejează şi promovează securitatea naţională a României...
Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat miercuri, la bilanţul MAI, că parteneriatul Serviciului Român de Informaţii cu Ministerul de Interne este...